Tot Înainte! Amintiri din copilărie

Cezar Paul‑Bădescu: ”Și în condiții de dictatură copilăria a funcționat la fel, cu aceiași parametri și în timpul nazismului sau intr o țară cu regim nazist și intr o țară cu regim comunist. Sunt sigur că și în Coreea de Nord copilăria funcționează în aceiași parametri — copilul își găsește bucurii, își fabrică bucurii și în cel mai opresiv regim. În plus, momentul în care te naști intr un mediu, crezi că mediul acela e normalitatea, de exemplu un copil născut în pușcărie, care crește în pușcărie, nu știe, n are termen de comparație, el crede că aia e normalitatea, se adaptează la viața respectivă și își găsește bucurii în mediul acela. Așa și noi, ne am născut în comunism și nu credeam că există — bun, știam auzeam de alte lucruri, dar alea erau povești, așa cum auzeai povești cu Alba ca Zăpada — altceva, că în alte părți e altfel. Nu te interesa, tu trăiai aici și aici îți făceai de fapt viața. Încercai să trăiești în normalitate și în plus, toate chestiile opresive să le deturnezi, să fie acceptabile, să fie ușor de înghițit, la fel ca medicamentele acelea cu un înveliș dulceag.”  (Preda S., Antonovici V., 2016, ”Tot înainte! Amintiri din copilărie”, Editura Curtea Veche Publishing, București, p. 109-110)

Până la cinci ani nu am amintiri să mă fi jucat prea mult afară din casă. Îmi făceam avioane sau mașini din cărțile lui tata, mă jucam foarte mult singur, atât cât țin eu minte. Mai târziu, îmi plăcea să bat mingea în fața blocului cu ceilalți copii, să jucăm „rațele și vânătorii“ și țin minte că eram foarte piromani.

Făceam foc în spatele blocului, eram pasionat și când găseam un cauciuc sau ceva de genul ăsta era o sărbătoare. Veneam acasă mirosind a fum. Și am dat foc și acasă la o perdea și părinții nu m‑au pedepsit. Deci o copilărie tipică în comunism, în comunismul acesta ceaușist, nu în faza sa foarte urâtă, dar totuși păgubos, restrictiv, nu aveam mașinuțe, ciocolată. Bine, mai primeam uneori din Elveția ciocolată Toblerone sau Milka și hăinuțe și visam la Occident. Îmi amintesc că era un joc tipic pentru perioada respectivă, se numea „capace“. Luam capace de băuturi occidentale — Cola, Pepsi, de la bere — și le făceam plate, le puneam unul peste altul și aruncam cu lanțul și apoi dădeam cu o cheie să le întoarcem. (”Tot înainte! Amintiri din copilărie”, Editura Curtea Veche Publishing, București, p. 221)

În vacanţele de la facultate mergeam în tabere de instruire politico‑ideologică, unde, însă, erau concursuri de twist şi rock, de miss, campionate de fotbal, volei, şah, locuri unde dansau nişte băieţi de la UTC pe care îi chema, de pildă, Adrian Severin, unde Nicu Ceauşescu era în căutare de fete frumoase, unde junimea se acupla frenetic prin fâneţe, pe sub bănci sau prin copaci, dar unde era totuşi o tabără de instruire cu tovarăşii Bontaş & Boştină. Dimineaţa ascultam aţipiţi analizele cuvântărilor tovarăşului Ceauşescu, iar tot restul zilei era un desfrâu voios. Sigur, astăzi ne este uşor să spunem că totul a fost un bluff, o perioadă de dezgheţ controlat, curaj cu voie de la poliţie. Dar cum pot eu  să uit că se traducea Heidegger în revista Amfiteatru, că‑n primii an de liceu ni se editau albume cu picturile mănăstirilor moldave, antologii de colinde religioase, proza lui Mircea Eliade şi traduceri din Dylan Thomas, Hölderlin, Faulkner, Claudel ş.a.m.d. că aveam festivaluri de rock şi folk, că piaţa gemea de Marlboro, Pall Mall, Dunhill şi Lucky Stryke, că‑i trimiteam cărţi poştale în deplină libertate lui Cornel Chiriac la „Europa Liberă“ cerandu‑i Creedence Clearwater Revival, sau că vedeam, tot liber, Zabriskje Point (cu muzica lui Pink Floyd) şi Woodstock‑ul la Culturalul american?

Şi cum să uit oare ziua din vara lui 1968 (aveam cincisprezece ani) când nişte vecini cu dare de mână m‑au dus cu maşina la Snagov, unde am văzut pentru prima oară sticla de Coca‑Cola de doi lei, îmbrobonată, aburită de gheaţă şi acompaniată de alune şi crenvurşti? Păi când a pocnit un crenvurşti şi am auzit şi „poc“‑ul capacului de la Coca‑Cola, apoi asta a fost „America“ pentru noi. M‑am transplantat brusc în bancul ăla superb cu tipul care spintecă un cauciuc în faţa Ambasadei Americii — era un teribil 4X4 gen Grand Cherokeeiar, în timp ce paznicii îl prind, omul îşi înfige nările în cauciuc şi exclamă‑n extaz: „Ce aer au ăştia, domnule!!!!“

Aşa că noi n‑am simţit sârma ghimpată! Dar asta nu înseamnă că povestea n‑a fost cu atât mai perversă. Pentru că, în locul „sfintei“ represiuni fizice din arealul Sighet‑Jilava‑Aiud‑Gherla‑Salcia‑Periprava & Co. s‑a instaurat nenorocita complicitate generală întru minciuna reciproc avantajoasă. Acea conspiraţie a supuşilor cu Puterea, o coabitare macerantă, dar esenţială pentru supravieţuire, care ne‑a putrezit irepresibil fiinţa, sufletul, reacţiile, aşteptările, opţiunile. Mocirla formulelor „Noi ne facem că vă sugrumăm, voi vă faceţi că vă opuneţi“, „Noi ne facem că muncim, ei se fac să ne plătesc.“, „Voi vă faceţi treaba voastră, noi treaba noastră.“ (Preda S., Antonovici V., 2016, ”Tot înainte! Amintiri din copilărie”, Editura Curtea Veche Publishing, București, p. 258-259)

Nimeni nu‑și dorește în copilărie decât să fie cu mama și cu tata și să fie iubit. Totuși, din când în când, veneau de afară chestii mirobolante, și anume veneau portocale. Un frate al tatălui meu, eu sunt din Constanța, un frate al lui, cum spuneam, era navigator, și când se întorcea ne aducea portocale. Ne revenea — mulți fiind, că tatăl meu avea mulți frați, care la rândul lor aveau mulți copii — câte o portocală. Mi‑aduc aminte că m‑am trezit intr‑o dimineață, din visele cele mai neclare, cu o portocală lângă pernă. Dacă ar fi fost un mesaj de pe altă lume nu cred că aș fi fost mai uimită, era prima pe care o vedeam și am întrebat de unde este chestia asta și unchiul care încă nu plecase mi‑a spus că s‑a răsturnat un vapor cu portocale pe malul mării și instantaneu am avut — poți să îți imaginezi chestia asta? — un covor galben de portocale pe plaja de la Vadu. Asta este în general o plajă sumbră, o să o regăsești în pozele pe care le postez, care mă fascinează, o plajă plină de țipirig și colții‑babei, de tufișuri de plante specifice zonei și cuiburi de țânțari, cu nisip uscat și unde vâjâie mult vânt…Eu am văzut plaja aia plină de portocale. Și acum visez câteodată o plajă netedă, cu vaporul răsturnat și pe unchiul Mihai culegând portocale acolo. Asta era străinătatea, cea din vise, care nu intra în nicio contradicție cu cea din propagandă. Nu analizezi, nu ai spirit critic, le iei ca atare. (Preda S., Antonovici V., 2016, ”Tot înainte! Amintiri din copilărie”, Editura Curtea Veche Publishing, București, p. 34)

Aducem în actualitate tema copilăriei din comunismul românesc. Cu acest proiect invităm la o recuperare a memoriei și a trăirilor copilăriei, la o antiteză atunci/acum și nu în ultimul rând la o readucere a unui episod istoric în fața unor tineri care doar au auzit de comunism. Pentru atingerea acestui scop urmărim realizarea unui film documentar, bazat pe o serie de interviuri atât cu personalități ale vieții politice și culturale, cât și cu oameni simpli, dar trăitori toți în regimul comunist. Proiectul se adresează în primul rând publicului nefamiliarizat cu regimul comunist dar interesați de subiect (studenții facultăților cu profil umanist, liceenii), dar și celor care au trăit efectiv anii totalitarismului și manifestă curiozități legate de temă. Maniera în care cei născuți după revoluție vor problematiza pe tema copilăriei din comunismul românesc va putea da naștere la dezbateri interesante și utile cercetării.

Prezentul demers reprezintă o încercare de recuperare a copilăriei din comunismul românesc prin prisma amintirilor, a sondări memoriei precum și prin regăsirea propriului eu micuț și sincer din caruselul  nostalgiilor. Documentarul va presupune un colaj al acestor câteva „copilării” trăite în mediul citadin sau undeva, la țară, petrecute într-o lume magică sau, dimpotrivă, într-un cartier obscur fără curent, implicat în lumea propagandei comuniste sau detașat de virulența sistemului, dedicat cauzei pionierești sau ocolind abil sistemul. Savoarea prăjiturilor de acasă, primul trenuleț, litoralul românesc și taberele, eroii preferați din filme, visele și temerile, prima pereche de blugi, Cenaclul Flacăra sau primul bilet de dragoste scris în timpul orei – toate recompun o lume magică a unor generații care, cu siguranță, au multe de povestit. Ar fi păcat ca toate aceste trăiri să se piardă…

Menționăm totodată că filmul documentar nu are implicații politice, nu este un studiu de piață, nu reprezintă o istorie a acestui subiect ci doar o perspectivă a copilăriei prin prisma amintirilor. Este un proiect cu rol explicit educativ, nu este destinat comercializării, nu lezează interesele niciunei persoane implicate și este destinat proiecțiilor gratuite în cadrul unor facultăți cu profil umanist sau în centrele sau institutele de cercetare legate de subiect.

Varianta integrală a interviurilor va fi publicată (cu acordul participanților) în cuprinsul unui volum pe care intenționăm să îl lansăm împreună cu filmul documentar în această toamnă (2016).