În antropologia vizuală există câteva reţete pentru a face filme documentare, unele mai complexe decât altele. Pentru cele două categorii de creatori de film (TV și de festival) tot ce contează este relația investiție/câștig. Noi vrem să lăsăm un film‑reper și o carte de mărturii care să nu fie afectate de cele două aspecte (bani/notorietate). Așadar, am inițiat o cercetare deschisă care a început cu o întrebare simplă: Ce a însemnat a fi copil în comunism?
Apoi, cu fiecare intervievat, am croşetat în jurul acestei întrebări amintiri, regrete, bucurii, aşteptări şi chiar uitări. În momentul în care am început să lucrăm la acest proiect, am pornit de la o coală albă. Nu am avut idei preconcepute, concluzii gata scrise sau direcţii de îndrumat intervievaţii. Am fost curioşi şi perseverenţi în a căuta „personaje“ pentru cele două „produse finite“. Nu susținem că așa a arătat copilăria pentru toți copiii Republicii Socialiste România, dar așa au arătat anii ’60‑’70‑’80 pentru cei cu care am stat noi de vorbă… Probabil, în aceste tipare se vor regăsi foarte multe persoane care vor urmări filmul sau vor citi cartea. Interviurile au fost unele de tipul poveşti de viaţă, unde fiecare „personaj“ a rememorat cum şi‑a trăit copilăria, cum a văzut‑o atunci şi cum o vede acum — retrospectiv.
De ce am început acest proiect? Fiindcă poveştile despre copilărie au fost şi vor vor rămâne întotdeauna savuroase, colorate, parfumate şi pline de farmec. Cu atât mai frumoase sunt poveştile celor care au trăit în comunism: este generaţia care nu a avut telefoane mobile, nu a stat zilnic pe facebook şi nici nu a avut posibilitatea să‑şi aleagă din Mall‑uri hainele pe care le purtau, iar timpul și evenimentele se scurgeau altfel decât acum.
Este generaţia care a avut mai mult timp (sau mai bine zis şi‑a făcut mai mult timp) pentru a citi, pentru a învăţa să cânte la un instrument muzical sau a experimentat statul la cozi. Evident că şi astăzi putem vedea copii care îşi împart bucata de gumă de mestecat cu colegii de clasă, însă, chiar dacă acea bucată este dintr‑un pachet nou şi nu este deja mestecată, tot nu va avea acel gust pe care ni‑l descrie Cezar Paul‑Bădescu.
Interviurile care se regăsesc în această carte/film nu sunt doar pentru generaţiile care au învăţat să citească la lumina unui cuptor, în momentul în care se lua curentul, ci şi pentru generaţiile care vor fi curioase să afle cum au trăit părinţii şi bunicii lor. Pentru a le trezi interesul pentru istoria recentă, am decis să realizăm şi un film documentar, unde am concentrat toate aromele, poveştile şi luminiţele de sărbători din perioada copilăriei „personajelor“ noastre. Filmul va putea fi un excelent material didactic.
Mereu mi‑am propus ca prin filme să pot trezi interesul celor care‑l urmăresc pentru un subiect sau altul. Dacă în urma vizionării filmului nostru fiecare dintre cei care l‑au văzut îşi vor pune măcar o singură întrebare — înseamnă că proiectul nostru şi‑a atins scopul. Fragmente din film, iar în scurt timp și filmul în întregime, vor putea fi urmărite în mod gratuit pe adresa http://pionier.ememorie.ro/. Tot aici vom încărca o arhivă foto, sub forma unor vehicule ale memoriei, primită de la cei care au participat la proiect şi fragmente din interviuri. (Tot înainte! Amintiri din copilărie. Editura Curtea Veche Publishing, 2016, introducere)